sâmbătă, 28 februarie 2009

Pandantiv din sarma si pietre semipretioase.

Am lucrat azi-noapte un pandantiv din sarma si margele din onix, jad si sodalit pentru o prietenă. Mărțișor...




vineri, 27 februarie 2009

Alte bijuterici

Ieri am mai lucrat câte ceva, însă am avut probleme cu aparatul foto și postez abia acum, deși nici acum pozele nu sunt grozave.
Îmi place foarte mult acest model de colier împletit pe care am reușit în sfârșit să îl realizez din fir de argint 925. Până acum am folosit fir argintat și în timp se înnegrește, nu mai e atât de spectaculos ca la început. În împletitură am folosit perle de cultură Tahitian blue și mărgele transparente din cuarț. Nu îl laud că e al meu, dar e splendid, îmi pare rău că aparatul nu poate surprinde frumusețea pietrelor, a lucrăturii, strălucirea. În fine, cred că voi apela la un fotograf profesionist, pentru că e păcat să nu se vada cât e de minunat în realitate.





Acesta este un colier format din trei șiraguri de mărgele din sticlă mov și lanț argintiu.


Un colier din mărgele mari din lemn, aurii, și organza neagră.


Set din turcoaz.


Cercei din turcoaz și elemente metalice argintii.


marți, 24 februarie 2009

De Dragobete, o floare pentru fete!

Zilele aste unul dintre hibiscuși s-a hotărât să îmi facă o bucurie: trei flori minunate. Le împart cu voi și vă doresc să fiți mereu fericite și iubite!




duminică, 22 februarie 2009

Spirale perfecte!

Am promis fetelor de pe forum că voi face un tutorial despre confecționarea spiralelor fără urmele acelea urâte de patent. În sfârșit am avut azi timp să mă ocup de asta! Ideea am luat-o de pe un site american pe care se găsesc de vânzare dispozitive de acest gen, însă cum eu nu locuiesc în America și aici nu găsesc așa ceva, a trebuit să improvizez, că de, români suntem, nu?

Prin urmare, am descoperit adevărata utilizare a dopului unei sticle goale de coniac! Partea interioară, cea care intră efectiv pe gâtul sticlei, este dintr-un material poros, iar capacul care îl învelește este din lemn. Am tăiat cu un cuțit bine ascuțit dopul care depășea acel capac de lemn și am căutat cele mai mici și subțiri cuie. Prin trusa soțului am găsit niște cuișoare de aprox. 1 cm lungime care mi s-au părut perfecte. Am bătut un cuișor aproape de centrul capacului de lemn ( de fapt vroiam să îl bat chiar în centru, dar nu mi-a ieșit!) și am mai facut o gaură folosind alt cuișor chiar ”lipită” de prima gaură. În prima poză vedeți că și cuișorul din centru poate fi scos, nu e fixat acolo. Capătul cuiului l-am îndepărtat cu o pânză de bomfaier (sper că așa se numește!).



Așa arată dispozitivul meu cu cuiul din centru fixat, gata de a fi folosit!

Asta este partea din spate, dopul poros pe care l-am tăiat.



Aici se vede mai bine gaura lăsată de al doilea cui, pe care apoi l-am scos cu un patent.


Așa, acum începem!
Se introduce capătul sârmei în orificiul de lângă cuiul din centru, în așa fel încât să iasă cam cu un centimetru în cealaltă parte, lucru foarte important dacă vrem să scoatem spirala fără să o deformăm!



Se îndoaie sârma la 90 de grade, apăsând-o pe capac, ca în imagine.


Apoi încet, cu grijă, se rotește în jurul cuiului.



Norocul meu este că am wig jig, însă cred că la pasul ăsta poate fi folosită orice placă de acril sau plexiglas căreia îi faceți un orificiu în care să încapă capătul cuiului. Deci, se introduce cuiul în unul din orificiile plăcii de acril, se ține ferm cu mâna stângă, iar cu dreapta rotești ușor sârma în sensul acelor de ceasornic în jurul cuiului. În același timp, trebuie să rotești și dopul în sens invers.


Se continuă procedeul descris până obțineți o spirală de dimensiunile dorite.






Aici am îndepărtat placa de acril, se vede deja forma perfectă.




Pentru a nu deforma spirala obținută, cu un patent se împinge capătul din spate al sârmei până când spirala a ieșit suficient de mult ca să o scoatem fără pericol.




Acum nu mai rămâne decât să îndepărtăm cu un clește capătul sârmei, și avem o spirală perfectă! Nu e atât de complicat cum pare, e mai greu de explicat decât de folosit! Cu un pic de practică, va fi floare la ureche!


joi, 19 februarie 2009

Brățăruci, coliere, cercei...

Vă arăt niște bijuuri pe care le-am făcut mai de mult, am rugat fetele care le posedă acum să mi le împrumute pentru pozici.
Pentru început, o brățară lucrată cu fir de metal, mărgeluțe carneol și piesă centrală din agată.










Și, bineînțeles, cerceluși asortați!



Un set din fimo, cu mărgele portocalii și imitație lava beads maro.






Cerceluși din fir metalic antichizat și rhodonit.







O încuietoare de care sunt foarte mândră, atașată la colierul următor.






Colier din fir metalic negru și sidef galben.









Și ultimul, un colier din mărgele acrilice și ață cerată.











luni, 16 februarie 2009

colier ametist

Am modificat una din poze în Picasa, încă nu îmi dau seama cum se folosește pentru rezultate bune! Încă experimentez.


duminică, 15 februarie 2009

Colier ametist fațetat

Acesta e un alt set comandat de o doamnă. Sper să-i placă, pentru că nu mi-a dat multe detalii despre cum ar vrea să fie!



Squash mi-a trimis o ”leapșa” simpatică: trebuie să postez a șasea poză din ultimul folder. Din întâmplare, tocmai asta e:





marți, 10 februarie 2009

Colier coral.

Am primit o comandă pentru un colier din pietre de coral, și iată ce a ieșit. Sper să vă placă!













joi, 5 februarie 2009

Mai vechi, mai noi...

Astazi am reușit să fac poze la câteva bijuuri.

Primul este un set din ametist.



Colier din margelute de nisip și margea centrală din sticla.


Pandantiv din sarmă emailată rosie împletită manual în jurul unei mărgele pătrate roșii, cu folie aurie în interior.


Pandantiv din ametist și sârmă argintată.




Pandantiv din agată si sârmă.











Pandantiv din margele acrilice și sârmă emailată mov.







Cercei ”seniorita” cu mărgeluțe onix și colier mărgele nisip.